Skip to product information
1 of 1

Betania Library

Disciplinele Spirituale

Disciplinele Spirituale

Regular price €8,00 EUR
Regular price Sale price €8,00 EUR
Sale Sold out
Taxes included.

* Am încercat în predicile din care s-a născut cartea de faţă să arunc puţină lumină pe câteva mijloace practice de creştere spirituală.
* Între „trebuie să fac totul ca să fiu mântuit” şi „sunt mântuit, nu mai trebuie să fac nimic” stau Disciplinele Spirituale care nu sunt altceva decât obiceiuri spirituale bune ce se formează în timp, obiceiuri ce ne vor ajuta în lupta spirituală, ne vor creşte, ne vor despărţi de lumea cu ispitele ei, ne vor face mai puternici.
* Toate acestea se învaţă, toate acestea se exersează. Am încercat să fiu practic şi să-mi doresc să văd că funcţionează.
* După doi ani de la studiul pe care l-am făcut cu tinerii pot spune cu bucurie că funcţionează, iar rezultatele m-au încurajat să dau formă scrisă acestor predici si sa fomez un ghid practic.
* Îmi doresc ca bucuria mea să crească ştiind că sunt pentru voi o treaptă pe care să vă urcaţi încă un pas spre cer.

View full details